E-Menu
Rate us
Share on

Recunoastem ca nu ne lasam impresionati usor de terasele si restaurantele din Centrul vechi, insa de aceasta data am fost surprinsi. Nu stim cu ce sa incepem mai intai. Sa va povestim cat de gustos a fost cocktailul cu fructe, miere, migdale si fistic? Sau poate sa laudam cafeaua servita ca in filme? Sa va spunem ca am plecat cu zambetul pe buze, cu parere de rau ca nu ne putem lafai pe canapea inca o ora? Asadar, cu entuziasm, va povestim cum a fost. Am intrat, am ochit canapelele si am strambat putin din nas la gandul ca sigur nu sunt confortabile, dupa aspectul pe care il aveau. Ei bine, ne-am inselat, erau foarte comode. Ne-am uitat in jur si ne-am gandit ca sigur o sa ni se sugereze sa ne mutam la o masa de 2 persoane, ca sa nu ocupam canapeaua de 9 persoane. Dar nu, domnisoara a venit si ne-a adus meniurile, fara sa ne intrebe sau sa ne sugereze nimic altceva. Servirea Comanda a sosit repede. Scrumierele s-au schimbat la fel de repede. Mancarea luata la pachet s-a miscat in acelasi ritm. Ce sa mai? Chiar nu avem nimic de criticat ci doar de laudat: tacamuri curate, pahare cu design dragut, portii indestulatoare, zambet pe buze.