BURGER HOUSE

(Cuisine AMÉRICAINE)
Agréments
E-Menu
Évaluez nous
Partager sur

Burgerii noștri sunt unicați. Acum că am stabilit asta, putem trece mai departe să îți explicăm de ce susținem asta Viața de înainte de Burger House ne-a purtat în numeroase colțuri ale lumii, iar peste tot unde am ajuns printre rețetele tradiționale pe care le încercam se strecura mereu câte un burger. Suntem fani burgeri, că altfel nu am fi avut cum să deschidem un local specializat, și nu vrem să ascundem asta. Dar noi suntem fani ai burgerilor adevărați, care sunt făcuți cu carne proaspătă și 100% din vită, motiv pentru care am adunat toată experiența noastră laolaltă și am încercat să creăm un burger care să respecte standardele înalte de calitate. Iar ceea ce îți punem ție în farfurie, sau la mână, sau la pachet, este mai mult decât o simplă bucată de carne strâmtorată între două bucăți ai unei chifle.