Credeați că timpul curge ireversibil? Ei bine, puteți sfida legile timpului la Joben Bistro, un loc magic în care te poți întoarce în universul fascinant al romanelor lui H.G.Wells și Jules Verne. Inițial pubul a fost gândit în maniera industrial design, însă obiectele aparent insignifiante, abandonate, practic ” junkuri”, ne-au făcut să ne dăm seama care ar fi designul cu adevarat potrivit pentru acest spațiu. Ludicul și-a făcut loc în imaginația noastră, îndemnându-ne să ne jucam cu obiectele, texturile și mai ales cu lumina ambientală. Astfel, încet am deviat spre steampunk, stilul care și-a pus amprenta asupra acestui loc, însuflețindu-l, făcând posibilă întoarcerea în timpuri fantastice.
Рекомендуемый